am fi fost unu
nu doi
din naștere, din soartă
de dragoste

aș fi vrut să-i spun
ca și cum într-o seară
el m-ar fi privit îndelung
fără să facă glume
fără să știm cum
n-am fost niciodată

aș fi vrut să-i zâmbesc
de o sută de ori
de o mie de ori
să-l simt cum se ascunde
la sânul meu stâng
să-i las șoaptele lipite în păr

aș fi vrut
doar cu sufletul
cu liniștea și colțul de rai
să mă mângâie cu cerul de mâine
într-o atingere
să uit
în numele Tatălui
în numele lui
să contopesc visele, echilibrul
apa și cerul
pământul.
să-l uit trinitate în trupul meu

dar, nu, nu acum
el nu a venit
nu a plecat
nu el
niciodată