nu sunt copil. decât noaptea.
și ziua.

Nu sunt copil, dar
vocile lor îmi spuneau
du-te! Du-te!
încrede-te în noi!

zâmbește fără consecințe
și-ai să vezi
cerul
are să-ți urmeze pașii

va fi furtună
dar tu vei zâmbii
va fi ninsoare,
și tu vei râde de unul singur;

zâmbește fără consecințe!

cerul e mare
și câteodată albastru

cu toate astea,
de fiecare dată când o faci – de fiecare dată când te-arunci în ceruri
ei îți zâmbesc înapoi
te acoperă, apoi te descoperă
doar ca să știi ce bine e să fii acoperit

îți udă privirea
doar pentru că tu,
de unul singur,
nu știi să plângi!

așa ți s-a spus:
nu știi să plângi

o face el pentru tine.

ia-l de mână
și plimbați-vă prin lume!
tu și cerul tău.
tatăl tău,
mama ta -
ia-i de mână
și arată-le cerul tău!

învață-i și pe ei să nu știe să plângă!
învață-i să iubească cerul.

fă un bulgăre de iubire
și joacă-te vara prin norii tăi
aruncă-l după oameni,
și încrede-te că și ei
vor avea cerul lor cald
în fiecare zi!

vocile lor îmi spuneau toate astea
în chip de oameni de zăpadă
și de bucurie,
la gândurile lor
i-am prefăcut în bulgări.




11 mai 2008