plâng cu un ochi, iar cu celălalt râd de cât am plâns;

reflecția tremurată a unei jumătăți de chip

se prelinge pe o lacrimă și rămâne spânzurată

până ce gravitația își pierde cumpătul,

și o ingenunchează chiar acolo, în umbra ei,

zdrobită de alte milioane de reflecții încarcerate,

strâmbe, rânjite, mâzgălite

dintr-o pelicula bolnavicioasă,

iar acum

zace tânguitor miezul a zeci de suspine

pe locul unde buzele mele pulsând disperare

îți sărutau urmele pantofului grăbit.