cele mai frumoase romane se scriu în serile de primă
vară la ieșirea din cișmigiu
mâinile sunt țepene
picioarele sunt țepene
singur creierul este viu

am cheltuit întotdeauna tot
cum ar fi economiile pentru vreo carte rară
dar și parfumurile cumpărate pentru a le oferi cadou
sau pasta de dinți pentru bot

am aura aceea de câine cu covrig în coadă
păcat: nu suport cuștile
sigur lumea ar plăti să mă vadă

îmi și imaginez o duduie la plecare dezamăgită
- care poet? care glorie?
aproape om cu organe de vită

aș mugi adânc
aș mugi atât de adânc și de greu
că ar crăpa stucatura de ipsos
și s-ar desprinde foița de aur din ateneu

ar rămâne dezbrăcate de ziduri viorile
căutând din priviri – să danseze – o bară
însă – la sala palatului – nu se bat covoarele în stradă
la scară

viul e așa o înțelegere tacită
între ieslea cu aspirator
și rânitul lucrurilor cu miros înțepător
ce agresează căile respiratorii – care
- nu-i așa? vai, tu, ce sensibil ești! imediat se irită...

dar la o privire de-aproape
sumară
înțeleg: sunt pekinezul bătrânelului
ce și-a scos singurătatea la plimbarea de seară
cerul? târșâitul picioarelor ca o inimă care bate

asfințitul îl arde în piept
noaptea-l înjughie-n spate