nu dau nici un organ pe voi și totuși
închis în nedormitul ăsta scriu
din țara fără pașaport de limbă
și plină de mașini dar niciodată
ulei
saboți de frână
airbaguri
destule locuri de parcare

ne vom înmormânta turați la roșu
la roma
la madrid
sau la dublin
n-am tras un singur glonț în morții lor
de-aceea nu mă-nchin
și nu mă-nclin

au pus volan sicrielor de plumb
și mi-au trimis paravion verdeață
ca unii care-au evadat în toamnă din spital
săream electrizate granițe de ceață

de aceea îl visez pe tata
a murit
în flăcări pe dormeza lui cu arcuri
eu îl credeam erou klingonian
ce și-a gonit naveta către soare
și astfel nu s-a prăbușit
în raiul plin de-nvățători și-nvățătoare

aiurea
cred că era beat și a uitat
să-mi tragă viața-n piept dintr-o țigară

când l-au înmormântat m-am dus la bâlci
era de moși
și m-am bătut cu omul care rupe lanțuri
pe cine minți erou nenorocit
că nu mai crește izmă-n șanțuri

țin minte: o femeie m-a-ngrijit
vreo nouă luni într-o rulotă
- tu carte n-o să-nveți la câte-ai luat în cap
dar dac-ai rezistat ești bun de montă

așa că
iată-mă: un nou afiș
sunt omul care rupe în munteanu
și dacă mă vedeți spre soare fumegând
nu-s eu

e tatăl meu, klingonianu’