mi-aș pune doamne inima pe gard
s-o stuche mîțele și să o latre cîinii
că prea a fost pe lume fără saț
și primitoare peste datul firii

mi-aș pune ochii spînzurați în crengi
să-i bată vîntul în ospățul ciorii
că prea au vrut să vadă ce-i frumos
și sînt prea plini de răni și de mizerii

mi-aș rupe sufletu-n bucăți
dar el și-așa e-o rană vie
de care trag necazurile-n părți
cu dinții lumii prinsă-n nebunie