De unde-atâta sânge să-ți satur lăcomia
De-a mă plimba în tine cu-al meu pumnal secret
Ce te-a făcut să umbli la fel ca nebunia
Prin patu-n care doarme un om prea înțelept ?

Ce nu mai vrea să vadă fluide savuroase
Curgând fără oprire din valea disperării
Și atrăgând acolo pumnalul meu de oase
Ce arde-n mușcătura din dinții primăverii.

Tu vrei să stau în tine și să mă joc întruna
Să fie-un du-te vino cum n-a mai fost nicicând
Te-ntreb,însă, iubito, de ce îmi pui cununa
Pe fruntea-mi înghețată de-al neiubirii gând.

Nu pot intra în jocul perfid al procreării
Nu cred că are rost să te-amăgești din nou
Mai bine te îndreaptă spre alt supus al vrerii
Cel care pân' la urmă va fi și el un bou.

Dej, 1 iunie 2008