"În van voim a reintra-n natură"
Mihai Eminescu
1
soarele învie într-o veghe chimică
pe scheletul de sare al mării
casele au o falsă autonomie
zahăr cubic în cutiile
negre ale țipătului
obiectele te izolează
în detaliu
dar până la urmă descoperi ceața
inteligentă a trupelor de uscat
influența efectului bacovia
asupra tubului catodic
viteza performanța și dinamismul
zăpada cu buze amoniacale a industriei
cremă de ras gândurile
pe autostradă roțile
cu nări tragice
2
în aerul ozonat al uzinei electrice
într-o înserare a înserărilor
auzeam cu trupul
o idee legile
ondulau câmpii și orașe
cum o eclipsă aerul
negru negru
din domul păpădiei
întunericul măsura orice întâmplare
lângă bufnița albă
3
bătrâne mai cântă
din saxofonul
de aur
când noaptea schimbă
adrese cu neliniștea
dezvelește-mi din sânge
lumina auzului
dinții strălucitori
ai rasei negre
4
căutând umbra de aur
a obiectelor ireale
trec prin orașul trivial și unic
- sex dimanche -
unde creierul e o cursă târzie
a simțurilor
pe stradă motocicliștii
fură bastoanele orbilor
pentru a trăi ludic
cobor într-un bar / văd prin flacăra
dublă a brichetei
îngerul poliritmic al muzicii
- sex / zero / sex / tutun -
soarele cibernetic nu are pete
nici îndrăgostiții ochi
adânci
5
într-o singură mână se țin
paharul și funia
berăria de plastic
poate fi întoarsă pe toate simțurile
fără a greși în alegerea vitraliilor
macerate de elicea elicopterului
dar luați de mână orașul
orb circular
într-un sat din
carpați
6
oh femeia chiar moartea
are memoria formelor rotunde
în beția lunetei
marea decupează nebunia verde a
astronomilor
vântul epidermic al spaimei
vegetația maximă a solitudinii
viața e chirurgie
pe ochiul unui erou
pe stradă orbii observă
suprafața psihanalitică a lucrurilor
7
toată viața am călătorit
prin explozia nisipului
dintr-o clepsidră visată
și acum mă vedeți
cu o țigară atît de singură
în colțul gurii
toată viața am călătorit
într-o uzină de machiat amintirile
și acum mă trezesc
cu chipul leoarcă de verde
pe o pernă electrică
8
guvernatorul în blugi joacă golf
luna de treflă e pulsul nebunului
neliniștea are nouăzeci de etaje
și disperarea se piaptănă
în baie
generalul călătorește
într-un marfar de adio
spectatorii urmăresc cu încetinitorul
glontele părăsind trupul președintelui
ferăstrăul stelei
lunecând din senzație în senzație
fără să-mi numere dolarii
doar marea mi se așează la picioare
ca o prostituată naivă
9
copiii îmi desenează pe ușă
ciudatele pălării ale femeilor
sinucigașe
în oglinda uscată de țipăt
bate pendula propriei năluci
jetul de apă / un nufăr alb în cameră
zgârie norii memoria roșie a lunii
pe stradă singurătatea pornind
pistoane de automobil
ceasornicul subțiind mătasea oaselor
într-o clinică psihiatrică
zid și neutrino
lumea adie prin sticlă
10
femeia cu ochii atât de intens co-
merciali descheindu-și bluza
un destin care nu-i aparține
zilele trecând aidoma
unor ciudate linii de forță
vineri o pasăre țopăie abstractă
în metrou
soldatul taie iarba picturilor naive
corina departe de țară
timpul îmi întărâtă epiderma
ca o neînțeleasă monedă
getică
11
seara orașul are nervii muzicii
întinși la maximum
treci cum o frunză stingheră
în jetul real al iluziei
sub marile ziduri fericirea
e o primăvară scufundată
în lacuri sărate
dansatoarea sculptură cinetică
în relieful baroc al nopții
clubul miliardarilor
fascinat de proiectoare
femei cu tenul de un alb filosofic
cuvintele sunt grațioase evantaie
pentru fox terrieri
12
bătrâna ieșind din parc
cu pleoapele fardate
de frică
în viscolul orbitor al reclamelor
emigranții își piaptănă părul
de melancolie
nu e ușor să supraviețuiești
prin imaginație
generalul învață comprimarea bruscă
a priveliștilor
tinerii pun baricade prezentului
dincolo de marile ziduri
caii despletind verdele insolit al câmpiei
13
gândeam cu simțurile într-o floare
uzinele scânteiau frig colorat
arcul electric hașura o albină
în laboratoare spectrale
o pietrificare de aer pur
era cuvântul
ochii nu îl măreau
în rana deschisă tuturor
zilelor zilelor zilelor
14
cânți / nu ai o cetate
pe care s-o atingi
doar vâlvătaia golului: neutrino
și alba rachetă de tenis
înflorind chipul fetiței pierdute
într-un tunel de plexiglas
și cânți
de nu s-ar fi-ntâmplat / lumina
să ardă capilarele / tăcerii
în golul de magneți / divina
davă n-ar fi pierit/ cu lăncierii
ce lumi ne lasă efigia / în gând
noi apăsăm moneda lor / pe rana
carbonului radioactiv / trecând
în ultima călătorie / spre luana
cânți / dealul naște o pajură de cristal
numită melancolie
cicliștii pedalează
sub lama argintie a vitezei
cânți / nu ai o cetate
pe care s-o atingi
doar marea
și iarba lunetei fumegând
în ochii înghețați ai astronomilor
15
cânți / zidul cu aripi
de cauciuc
sfâșie cerul / umărul gol
al dansatoarei cu părul
cât o mie de tei înfloriți
și cânți
iubito m-a atins o stea / deodată
cu pielea ei de opiu / și uitare
și-am înțeles că noi / ce întâmplare
trăim într-o explozie / neterminată
nu simți cum timpul se ridică
în urma păsării / ca un hublou
și ne lovește-n taină / un ecou
de lună-n ochi de / rândunică
ay zidul cu aripi de cauciuc
ramură de cenușă în lacrima
copilului / cânți
într-un târziu motocicliștii au chip
de nisip violet
asemenea mușcăturii negre
a vidului
dintre două case
16
cânți / râde la volan
dansatoarea tatuată cu cărți de joc
și plaja neagră sângerează
de nopți căzătoare
și cânți
te-nvăluie lumea / trist arlechin
cu o liniște mărindu-ți / neliniștea
și nu știi de ești tu / ori e ea
cu ochiul deschis / într-un crin
poate e pasărea / ce te străbate
cuantificând cu aripile-o / rază
când țeava puștii / o veghează
ca un tunel de dincolo / de toate
cânți / muzica înmugurind șerpii
sângele
pe buza muribundului
plaja orbind îndrăgostiții
cu nopți căzătoare
și cânți și cânți și cânți
sub chitara de lumină a farului
iar automobilul se oprește
în mijlocul cântecului
și dansatoarea îți cade în brațe
aiurit o privești fără să știi
cum sîngele
îți umple gura rece / palidă
garoafă
17
exercițiul primejdiei
naște lumi fosforescente
cum hainele emigranților
negri
ci eu am căutat în toate
ghitara cu logaritmi de aur
din veșnice trupuri eline
18
norul din spatele obiectelor
reflecta o seară
de culoarea țipătului
un lanÈ› neatins de tortura
gândului ocrotea un nume
din mii de fragmente
- fosforescență a sării
pe piciorul clar al fântânii -
casa era o dimensiune
a mării
cu muchii auzite
de sunetul automatului
dar cum să mai scrii
fără să vezi oscilația
micrometrică a muzicii
pe cerul care îți ascunde
ceva
într-o seară de culoarea țipătului
cum să nu gândești că ai murit
cu ochii sub piciorul
clar al fântânii
19
seară în care trec țăranii
cu limuzine uzate
de nostalgie
înaintând cu minutarul vitezei
în respirația
unui animal pe cale de dispariție
20
bătrâne ți-ai uitat
degetele într-o piatră
de umbră
vârful lor atinge
nuferi de stea
pe strada aprinsă
cum o limbă melancolică
de brichetă
21
mi-a fost dat să cânt
cu genunchii de sticlă pisată
pe marginea buzelor
22
un sunet cu o anumită
lungime de undă
poate distruge un cristal
aidoma cuvîntului
în urechea galbenă
din fire de nisip
a nenăscuților
23
orașul orologiu de piatră
fructe de zăpadă carbonică
uluind rădăcinile
- un orb trece strada
cu epiderma astronomică
în vârful nervilor -
orașul orologiu de praf
ziare / săpun galben / squadra azzura
câmpia de cristale palide a geamurilor
geometria supraviețuirii
sub râul pustiu
al trupurilor îmbătrânite
orașul orologiu de apă
șlefuind zidul / saxofonul / mușcătura neagră
până la dâra argintie a unui pește
părăsind craniul
24
mi-a fost dat să aud
mi-a fost dat să văd
eclipsa
dintre muzică
și ochiul nemărginit
al orbilor
too young i died
for the blindness
of life
25
blond jucător de iluzii astrale
sub ceața argintie a vitezei
m-ar putea sorbi luneta neagră a roților
ochii neutrinici plopii
macerați de ciment
în galaxia de idei sintetice
privesc prin ochelarii de protecție
cuvântul
întrupat din miliardele de virgule
un vârtej de texte îmi pare orașul
cu turnuri muzicale
"lumea azi nimic nu vede, ochiu-i
nimic nu cuprinde"
nu mai aud elecricitatea amurgului
cum tulbură transparentele răni
din respirația cailor
- ce poate fi acea liniște
de goluri înghețate
pe maneta accelerației -
26
legile tehnologice
se învață în magazia de box
cu lovituri inconștiente
în plexul copilăriei
soarele poate fi privit
prin lupa diafană a durităților
prin gratiile fine ale femeilor
din ospicii de lux
27
text și undă
necunoscutul îl îndură
cuvântul
28
pe scările rulante
ale supermagazinelor mișună
amatorii de dragoste blitz
copilul taie firele telefonice
spre fabrica de amoniac
poezia îndură viața
cu glas de cântec
dacă ne uită ora
piatra clima
sau ramul gotic
din atom în burgul
încuiat în dom
o regăsim tăcuți
pe Diotima
29
cântă bătrâne în camera fără tavan
cu pereți viorii
din piele de miel
să nu auzi
respirația morților
atât de aproape
de buza ce ne desprinde
din noi
30
sălbatica mea fericire
vocea unui tigru
într-o galbenă religie
moartea e un motiv de a cânta
mi-a trimis oglinda
să-mi reamintesc
bătrâna memorie
a păsării
roșie inimă zburătoare a hazardului
sălbatica mea
fericire
nisip subțire alb
pe lucruri
murdare
31
de-aș avea un crin de somn mai subțire
decât respirația păsării
sinucigașe
32
jucătorul de biliard
scrutează poziții ireversibile
în sala cu galbene turbioane
în părul aspru
al nebuniei
undeva trebuie să existe
un buton pentru pădurea de liliac
din ținutul natal
33
orașul de sticlă
are gândurile transparente
evenimentele se produc
prin afișaj electronic
apa verde a gravitației
ruginește în glastră
și niciodată nu greșim
butoanele mătăsoase ale lacrimilor
din piața centrală a orașului
a dispărut de o sută de ani
acel meteorit roșu
care se spune era o țigancă
cu hainele arse de
dragoste
34
încearcă să mai cânți
între pereți verticali
acel galben vânt
în creierul meu
limbaj și viață
aproximații infinite
ale ființei
sângele orb al sunetului
căutând o chitară
senzuală
35
motocicliștii cad
din spițele propriului sânge
în mijlocul naturii
până când le cântă în trupuri
o pasăre cu respirația
negativă
ci în steaguri crește neliniștea
înmulțită cu pătratul vitezei
luminii
36
seara răsună în camere
tangoul cristal galben
și negru
pe care alunecă tinerețea
în partea cealaltă a
singurătății
copiii adorm cu dinții strepeziți
de-un fir de munte
și automobile albe tac
asemenea unei ninsori
de sticlă și oțel
pe gura prăpastiei
37
parcă din cifre
s-ar desprinde oameni
cu epiderma auzind
un craniu
tot mai îndepărtat
în negre văi de ziduri
ziduri și ziduri și ziduri
târziu mi-e dat
să-mi apăr piscul lacrimii
de ger
38
lămâi înfloriți ard
liniștea din respirația sferică
a peștilor
soarele poartă brățara
unei nopți de
dragoste
pe via appia
minotaurii trec
de la viitor la trecut
39
mi-a căzut lumea peste degete
ghilotină imperială / un sculptor celebru
ambalează munții în material plastic
- în adorare imagini numerice -
morala face nudism pe plajele
continentale / meme la poesie
a quelque chose du dernier match
de cassius clay / bătrânul nu mai suportă
decât filmele în relief sculptura cinetică
și ceaiul programat de computer / funcție
de temperatura singurătății
țara mea miezul de vis prin care cad într-un vechi manuscris
mi-e inima cu o secundă înaintea vieții
politica e o dansatoare cu rochia din bancnote false
marile puteri funcționează ireproșabil
"mon pays scalpe de sa jeunesse"
cărbune lună și grație / asemenea
unei gravuri vechi o priveliște perfectă
pătrunde în mine / lăsându-mi o moarte
trecătoare / un vânt de numere mari
întunecă rădăcinile zilei / gheara de cuarț
a golului / tot ce trăiesc se petrece
în gând / într-o șoaptă de fier
om-manuscris / mașinile au simțul realității
doar moartea mă știe sub viziera respirației
copil / un vânt de numere mari îmi lasă
în privire muzica zidurile aurul
viteza performanța și dinamismul / viitorul
un cuvânt în care au pierit toate întâmplările
mi-a căzut lumea peste degete
în inima mea bucuria
are auzul diafan al morții
caut o casă semănând cu vocea mamei
mi-a fost dat să aud
propria-mi carne încercuind
o pată roșie
propria-mi carne alb cuvânt
de măști stratificate
deasupra cuvântului viitorul
surpându-se în imagini
atavice
râu de măști limpezi
putrezind pe ziduri
cum pielea desprinsă a îngerilor
și cânți
mi-e târziu / de nemărginire
bate-n sufletul gol / steaua mării
pasărea bate-n ochi / visătorii
clopotele-mi bat peste fire
ziua își zvântă / puiul culorii
totul în jur / mi-e risipire
mi-e târziu de nemărginire
bate-n sufletul gol / steaua mării
cânți / tramvaiele-n fier
îți sudează neliniștea
quo vadis
40
urmează-mă iubito
în orașul galben
zid și neutrino
unde seara vine cu pușca electronică a
jazzului
uragan și hiacint
ecuator celest
în ochiul îndrăgostiților
dar unde-i oceanul
verde și gol
oceanul sunetului
originar
41
zidurile amplifică
nervul optic al aurului
eroziunea festivităților
cursele hipice
și deșeurile de uraniu
singurătatea înaintând
ca fisurile oxigenului
în piatră
42
zăpada ascunde
putrede canale
mucuri de țigări
și negre nări la pândă
tuburi de orgă în lăzi de gunoi
peisajul cu mască
retează
oameni
bine bine bine
43
pe orice vreme
se poate face nudism
cu gândurile
ochelarii de spectator ne cresc
direct din orbite
44
de mic copil am știut
zidul curajului
e un truc
o motocicletă-om
ce nu va ieși
din propria-i sferă
umană
45
iubito folosește
cercul copacului
în chip de coroană regală
primăvară nebună
primăvară ca o regină
tinerețe ca o violă
cu nervi
strălucitori
46
lumina masca tuturor morților
47
dincolo de tăișul zecimal
al rotoarelor
cocorul putea fi linia ondulată
după nașterea unei stele
dar nervii mei
nu o zăreau
uneori moartea
e prea aproape
48
liberatea stelelor
firava iarbă
ar putea fi un arbore zecimal
oxigenul puterii
și fierul polinezian
osmoza verde
a cuarțului
în ametistul creierului
libertate
a stelelor
iarbă rocă și ființe umane
nor într-o groapă comună
de spaimă
49
nimeni cu cunoaște privighetoarea
limbajul de gheață
al ochiului sacru
muzica dintr-o piatră albastră
țipătul litiului
modul aztec de a face dragoste
dar ceva rămâne
din mirajul adevărului
un mod de a respira
50
ciudat parcă ne numără
frunzele în cădere
casele au forma
unui gând strident
în nimeni nu mai e nimeni
uneori săracii aud neantul în lucruri
mâinile orbilor nu mai contează
agilitatea lor de gratii
pure mângâind un cuvânt
care ne gândește
cu nostalgia zeilor
nenăscuți
prea repede ne scufundăm
în peisajul de somn și fier
cu degetele asurzite
de tăișul cranian al ordinatoarelor
într-o solitudine de heliu lichid
și inimă pulverizată
în gura de vid a obiectelor
numai cuvântul ne mai poate salva
cuvântul ce-și macină forma
cu intensitatea unei stele
respirându-și propria catastrofă
cuvântul prin care se văd
coastele viorii ale copiilor
muncitorii secvențiali
cu tenul întunecat aidoma
unor cifre statistice
bandajul mărfurilor
ascunzând canale
în putrefacție
trăim cu aproximație
cu ochiul disecat
de viteză
uluiți nu observăm
cum câinii de vânătoare se reîntorc
cu tăblițe sumeriene la gât
cine ești tu venind din plasa vremii
cu o creangă de mirt atingând
spațiul nostru
ay somnul ridică orașe
pe gheare paralitice
muzica lor adie din viitor
dar clopote cibernetice ning
albastrul surzeniei
51
în unda psihică a zidurilor
costumul de scafandru
al copilăriei
52
medicii
așteptând lângă o lumină
ce-și naște forma
nimeni în jurul respirației
ulmilor
doar sirenele de mătase ale somnului
oxidând copia grădinii de fier
gramofonul obosind într-un balet mecanic
și ochii de marmură roșie
când moare cineva zidurile
se apropie de ceasul
gării
53
dacă deschid ochii
în camera goală
pereți albi acoperind
pădurea roșie
unde un iepure alb
îmi arde palma întinsă
a singurătate
pereți albi fărâmând
pereți roșii
până cînd se umple clepsidra
cu nisipul furnicilor
roșii
54
muzica înmiind vidul holografic al sinelui
55
numai o pasăre de fier poate cânta
în copacul cu fibre de aur
dar cântecul ei șchioapătă
ca gheata fără sens a unui condamnat la moarte
numai cuvântul poate învia lucrurile
în baia cu pilitură de fier
a chipurilor noastre
o secțiune prin surda năruire a civilizațiilor
în cortul de aur
56
orașul declanșează
malaxoarele munților
dar vine un timp când vasul
se umple cu pietre vii
și apa în formă de lotus
vibrează ca botul unui miel
atingându-le
bucură-te în piscul umbrelor secetei trupului
căci vine un timp când obiectele
își dezvăluie cosmicul simț
al lui eros și erosiunea formei
până la ultima secantă a zborului
și totul devine lumina
ce nu-și poate părăsi

steaua
Constantin SEVERIN
Suceava, 1979-1982