nu-i nimic nou am sentimentul unei înstrăinări
privesc copilul din mine strângându-se-n palme
pe o cută a vieții necunoscută
amprenta mângăierilor părintești
întrebări din depărtare
confuze căutări prin umbre
sunt bine dragii mei înveliți în frunze
mă usucă lipsa îmbrățișărilor
mai rămân să privesc nașterea soarelui
placenta sângerândă a lui Aton
doar un incendiu pe cer de dimineață
miros de lume arsă crengi carbonizate
eu repet aceeași mișcare
trag mereu linie de aici până la nesfârșit
construcții suspendate parcuri în nori
departe vestea cea bună
să-mi sprijin templul visului fără lume
să te întâlnesc întinerită sub o rustică poartă
ocrotitoarea gândurilor bune nu mă pot desprinde de tine
mă doare ochiul nevăzut îmbrățișarea suspendată
pe piept mi se topește-n rouă o nouă dimineață