plopii crăpau până la frunze
era ceva barbar în trosnetul lor
pârâiau sub vânt de parcă toate tobele
fanfarei regimentului de pompieri
răpăiau valsul "lina-lină ești cea mai
caștoacă femeie"
și sacâzul
frecând părul de cal al arcușurilor
niciun nor cât o fărâmă de gând în
creierul chiuretat al poemului topindu-se
cum astfaltul
direct pe fața de taină a zilei în care
toate păsările au ars ca niște artificii
în aerul în care clocoteau moleculele
sfârâiau ca o carne încinsă
deasupra valsului țâșnind din arteziana
flașnetă "lina-lină ești cea mai miștoacă"
iarba parcă arsă de brumă în tuburi seci
ca de orgă îngâna cântecul odată cu vântul
cumplit era trosnetul plopilor și teiul pălit
mirosea a moleșeală și moarte
galopau caii de fum pe catapetesme
lumânarea de veghe de la căpătâiul poemului
se topea înainte de-a arde
și era atât de multă lumină
atât de mult alb încât orbii cântau aleluia
și bastoanele albe erau făcliile de paște
de la care se aprindeau cerul și păsările
și râul verde-albastru
ardea raiul destrămându-se ca un abur
doar fanfara în chioșcul din parc
cânta cânta mai departe și valsul parcă
sfârâia ca o carne pătrunsă