peste pahare aplecat de șale
de-o ciocârlie m-am împleticit sau de-un cuvânt
și-am tresărit
aveam pe degete o rouă parcă vie
și totu-n jurul meu tăcea murit

mi s-a deschis atunci în piept fereastră
spre înălțimi cu viitor de aer am zvâcnit
dezaripat precum icar de soare
scheletul zborului a înflorit și-a înfrunzit

îmi scutur pielea
regretelor și amintirea tristă
în poarta raiului fecioara
își flutură cu lacrimi o batistă
luna își scoate din lada norilor cununa
ploaia de primăvară își vibrează struna
și în carnea mea cu miros de crâng
păsările cântătoare se cuibăresc
și se strâng

macii spicul verde viitoarele boabe
cresc din ochii morților cu răsăririle oarbe
și bucurie
și odihnă
și lumină
rotunjesc viața mea într-o amforă plină

nu am să spun
nici n-am să tac
de ce trupul îmi miroase a lac
de ce fața mea ca un nufăr uimit
albește din mâlul tihnit
și nici copil
și nici bărbat
și nici cocor mai înalt

a cui e doamne mâna aceasta
și scrisul ca o brazdă în glia bătrână
de ce frigul îmi limpezește picioarele
și peste vară voi scrie cu soarele
și fiecare zi m-a cărat cât a putut
de parc-aș fi de sete-nceput