Ieri, când colindam printre
miile de unghere ale
unei cărți prea vechi,
am aflat:
Rădăcinile prea bine
înfipte în glia
prea străveche a unei
națiuni prea suferinde,
erau, de fapt, ale
mele...
Obiceiurile prea frumoase,
păstrate în gând
prea mult timp,
de prea multe generații,
erau, de fapt, ale
tale...
Cultura prea vastă,
căpătată pe urma
prea multor sacrificii
îndurate de prea multe ori
era, de fapt, a
noastră...
Azi, când am vrut
să colind iar, am înțeles
că eu, noi, voi
nu mai avem nevoie
de ungherele unor cărți
prea vechi, fiindcă
în inimile tuturor
E scrisă cu literele
sângelui străbunilor
o istorie prea impozantă,
o poveste prea importantă...
E scrisă cartea
Vieții noastre.
Așa că
Mâine, când alții
vor porni să colinde,
Deschideți-le inima
și lăsați-i să pătrundă
într-o lume fără de
cuvânt,
desenată pe un sfânt
Pământ.