n-am nimic pentru asta doar în mine marele
sfericul tot sădit într-o spaimă care surâde prin
trupul tău întins în ceea ce se numește
ultima retezare ușoară cu desprindere
pielea de piele trupul de trup osul de os

aș minți în durere și mi-aș arunca stârvul
într-o clipă veche în care mă săruți prins
în zăpada unui ușor în muchia celui mai fix gând cu tăietură
spre linia cruntă dintre noi

am un vis în care-mi scot mațele și le rup
și caut

alt vis în care-am înviat cu toți ai mei în mine

este mai darnic acest întuneric împins
măsurat cu gura ruptă și sedusă de sfâșiere
tot ce trăiesc nu are mai mult decât un nasture care se
încheie și lasă în afara hainelor
copilul care se-ntinde de-aici înainte

înnodată în eroziune și-n fruct tors spre ieșire
călătoria se are pe ea
punctul în care se reia muțenia și desfrâul
ultimului cuvânt pe care nu-l cunosc

nu se mai termină sfera mânjită spre neînțeles
focul s-a închis în dalta care cioplește regulat
de-aici încolo sângele nu va mai fi
decât o metodă ritmică de a aluneca în gol
iar pe tine te port
cea mai proaspătă moarte în care trăiesc