te foiești incomod
tăcerea mea știe
minciuna ți-aleargă nebună
prin cap, dintr-o tîmplă într-alta
un glonte gata să penetreze

explicații mute
aerul un beton moale, curge, încheagă
umple spațiul dintre noi
mîinile-ți atîrnă degete de plumb
și-o verighetă
un colac de salvare

oglinda-ți reflectă frica
adunată în spate
o cocoașă de anxietăți și consecințe
zîmbetul mi-e nefiresc de sigur
calmul meu urlă în tine
îi aud ecoul

nervii sînt cabluri de telecabină
gîndurile aleargă pe ele
în sus, în jos
niște lifturi defecte

întîlnirea ochilor e iminentă
inevitabilul atîrnă în colțul pleoapei
buzele se mișcă
cuvîntul cade
se sparge de podeaua realității

adun cioburile și le pun la gunoi
cu mărturisirile precedente