Să te ating, să te sărut...
Visam adesea, neștiut
De nimeni, aÈ™ fi vrut,
Să fii a mea... nu s-a putut.

Ce dacă scriu versuri poeții?
Ce dacă mă pătrund pereții?
Răpus de valurile vieții...
Dau curs cerințelor tristeții.

Cunoaștem că orice plăcere,
Trezește în fapt o durere...
Că nu-i nimic după vrere...
Ci totul se sparge-n cădere.

Iubeam răsăritul de soare,
Iubeam scăldatul în mare,
Aiurea... ce rost mai are?
În mine, ființa moare...