Îmi mângâie timpul! pe lume o cheamă Beese
sau n-o cheamă nicicum- o strângere, o mână
zdrobită, sunt un chip încercat de fericire.
Le-au lăsat pe amândouă o vreme bună; șirul de
tălpi care le-au fost supuse, o viață prinsă-n ace.
Pătrează începutul! nu pune detașarea cu venele
zăcute de tăcere, miezul dulce al pielii cu sarea
apelor ei altfel înghețate. Iarna îmi mângâie părul,
obrazul înțărcat de sobă, buzele aspre gata să urle.
Vin înapoi la primul colț fără lumină, n-o să mă
adun în mine de bezna care ascute tăișul îngerilor
peste demoni.
Tu-mi mângâie timpul, drăgălașa privire suită în
cer pe lună! praful micuțelor mori care toacă acolo
grâu și scuipă aici pământul, mațele stricate ale
mașinii.
Pe lume o cheamă Beese sau n-o cheamă nicicum
- lazărul foițelor ei e mișcarea brațelor mele,
deschiderea lor e ca cea a numerelor:
avionul înspumat și negru, podul buzelor ei, spart.