„Știu că pădurea aceea albastră în care copacii au aripi și buze,
În care frunzele căzând devin scrisori
Către fluturi și păsări,
Nu-i doar închipuire!
Și cerul dimprejuru-i,
Aprilul...,
Da, aprilul...,
Cărarea peste care pășind nu-ți mai dorești
Decât să țină veșnic,
Și..., da, mai e... izvorul,
Din care mii de vorbe,
Un fel de cânturi sfinte,
Împrăștie răcoarea unui pierdut Eden!

Nu-i ceas în miez de noapte
În care să nu caut să îmi aduc aminte...
Știu eu..., un amănunt,
O întâmplare simplă
Ce-ar ști, cu trup și suflet
În locul de acolo să mă trimită iar...

Sau poate că răbdarea
E cea care-mi lipsește,
Poate că vis e totul,
Însă un vis urât,
În care nu mai este
Nici soare să răsară,
Nici umbră să mai cadă pe pământ,
Nici lună nu-i,
Nici suflet aproape să îmi fie...”

Aici sunt eu și-i astăzi,
Ești tu, e dimineață,
E dragostea și visul.
Și e privirea ta.