Ce poate fi mai frumos
decât nemărginirea unui gând
scrijelit pe o piatră de cer?
Te întreb,
dar îmi întorci atent privirea-
să n-o frângi cu mâna ta-
și-o aduci încet
spre ochiul înstelat
cu-atâtea vise și dorinți zburânde,
fâlfâindu-și suflările de-azur
cum valurile mării invadează
nisipul din clepsidra tarmului.

Și poate c-am găsit răspunsul
acolo-adânc în ochii tăi,
însă m-am pierdut pe poteca...
infinitului din ei.