e atâta ploaie în noi
încât am uitat până și numele părinților
zilele au devenit egale
cu inconștiența noastră de a crede
că există locuri magice
unde am putea fi mai fericiți
naivi
ne putem închipui
că Dumnezeu ne-ar putea visa
mai tineri

câteva gutui
rostogolite din ultima copilărie
în ferestre
ne amintesc că mai putem atinge lumina
fără să dăm ceva în schimb