am mers prin viață pășind peste urmele altora le-am deformat după talpa mea fără să-mi cer scuze că suntem diferiți nu am scris tot ce am știut nu am spus tot ce am gîndit doar am purtat în suflet prietenii pe care îi și visam cînd mi se făcea mai dor sub ochii mei oamenii s-au născut oamenii au murit într-un fel sau în altul am trecut și eu prin astea


mîna ta se întîmplă să fie o cochilie în care îmi odihnesc sufletul un fel de liniște care de regulă se întîmplă numai peste morminte răsuflu fierbinte în geam apoi îl lustruiesc cu palma asta numesc eu a privi prin ochii tăi lumea e noapte din ce în ce mai grea și cerurile sunt la cît de înalte într-atît și de apăsătoare la ora aceasta tîrzie în care mă mint că nu gîndesc la tine deloc