știam că poeții nu răspund la sonerie
că degetele care apasă tastele zgomotoase
sau care inventează ploile de metafore
pe tablele sunătoare ale zgârie-norilor
nu îi conving să deschidă ușa
să dea lanțul jos
și să îți ia artera sfâșiată de pe umeri

știam că poeții toți
nu vor să audă să afle
cum se trăiește viața pe străzile
desenate în pata oarbă a văzătorului
cum se pândește din fiecare colț întunecos
în vitrinele la modă
cum se înmulțesc muritorii de curiozitate
ai ziarelor care scriu necrologul prezentului
și surzesc ori de câte ori
aud mai mult decât trebuie


până la moarte
știam că stau poeții în abisul lor
fumându-și neîmpăcați pipa
în timp ce noi fabricam
întrebările și răspunsurile
doar pentru a face drama aplaudată

dar poetul mi-a răspuns la bătăile
din lemnul limbii
mi-a răspuns când i-am arătat viermele
din clorofila roasă în ochiul mărit
sau din trupurile prelinse din sinucideri
poetul a răspuns și mi-a întins pipa lui
m-a așezat pe genunchii lui mari
m-a mângâiat cu palmele lui uriașe
a ridicat ochiul căzut spre cerul lui necuprins
și am aflat că
de fapt nici el nu știe
dacă celălat poet este vreodată acasă
când soneria îi întrerupe masa bogată în proteine
sau sexul pervertit
sau liniștea din palatul de la capătul scării