Ce frumos cad
gând după gând,
vis după vis,
vers după vers,
roadele muncii mele de-o viață,
șopti cu respirația tăiată Zorba.

Se prăbușesc scăldate
în lumina ce-nvie verdele pur
de sub dărâmături de lume.
În sfârșit, am simțirile libere
Să-mbrățișez necuprinsul
ce mă cuprinde.

Ce frumos se răstoarnă
Mesele negoțului cu senzații
în templul inimii,
așa cum numai Domnul
poate s-o facă!

Ce frumos se sting,
una după alta,
luminile de gând,
ca să primim din cer
lumina sfântă,
focul ce nu arde,
să-l luăm în mâini,
să ne spălăm fețele
și să deschidem ochii
cu o pururea nouă vedere
din icoana iubirii...