Ce multe clipe-au curs pe valea vieții
de când eu am plecat de lângă tine
abandonată-n anii tinereții
în barca-mpovărată cu destine

De-atunci icoana ta fără-ncetare
m-a urmărit în visurile mele
simțind-o ca o sfântă alinare
numai sub cerul presărat de stele

De multe ori te-am căutat prin vreme
alunecând pe-a timpului cărare
și-am eșuat în tragice poeme
salvându-mă prin sfintele altare

Aș fi dorit să-ți spun de ce-am plecat
din primăvara dulce-a vieții noastre
dar luat de valuri eu am amânat
iar tu te-ai dus spre zările albastre

Eu am căzut în mrejele iubirii
țesute-n taină de o altă zână
alunecând pe marea fericirii
uitând de tine draga mea cea bună

Acum când m-am trezit și am constatat
că uraganul timp m-a dus departe
și nu mai este vreme de îndreptat
aș vrea ca să mă ierți dacă se poate