douășcinci noiembrie două mii opt marți ora cinci a.m.

am alunecat pe gresia
prea neagră să fie asfalt / prea albă să fie plexiglas
m-am trezit cu o vânătaie demnă de
prima pagină din make up magazine
și cu mâinile pline de ceasuri

I
șapte patrușapte
accident pe șoseaua periferică
un scooter și-a prins oglinda retrovizoare
de retina mea
degeaba mă străduiesc să te privesc în ochi
văd umbrele zilei de ieri
o fantomă care dansează step cu lords of the dance
în cearceafuri albe

II
nouă douăștrei
salpetriere secția oftalmologie sala de operații
trei interni doi rezidenți și un doctor
se chinuie să opereze o dezlipire de retină
un malpraxis mă lasă cu bucata de privit amintirile
înfiptă în ochiul drept
flash-uri postraumatice în alb negru
îmi alunecă printre degete ca o furtună de cuvinte

III
treișpe și opt minute
a privite entertainment între mine și „a fost o dată”
se sfârșește cu o soluție fără drept de veto
voi citi viitorul în braille

douășcinci noiembrie două mii opt marți ora trei fix p.m.
mă ridic de pe gresie și-mi caut ochelarii de soare