aș fi vrut să îmi pun palmele la gură
înainte de a striga
să bocesc în mintea mea ca după floarea de colț
strivită la piatra craiului
atunci când am înțeles că inima este o poezie plagiată
vine cineva îți fură trăirea o rescrie impecabil
de la prima literă la ultima
și a doua zi o vezi aplicată identic pe altă viață

și totul sună dintr-o dată fals deși asculți saint-saens
te plimbi seri la rând pe splaiul dâmboviței
bucureștii lui de decembrie
cu limbile încremenite cu tot

dar îți face bine baladarea bistrourile te ademenesc
cu masculii lor iluzorii
ușa-zâmbet mirosul de cafea proaspătă
merde - arunci de pe limbă când imaginea
se blurează și pe vitrină curg fire de apă -
ăsta da bocet în public

și adori nerușinarea sticlei expuse fiindcă tu
nu ți-o poți permite
tu rămâi cu gura astupată nu poți spune nimic
nu poți mișca
în decorul ăsta perfect răstorni o scrumieră
după ce ți-ai ars toată încrederea

întorci spatele în prag te izbești de un bărbat
te îmbrățișează cu ochii închiși îi recunoști parfumul
nici nu mai știi câți ani au trecut
de când te-a făcut să râzi prima dată