Cu adevărat mai aproape
se află frumusețea colbului. O, ne trebuiau
zilele, o cumințenie peste altă cumințenie
așezată. Iertare astfel pentru lumina
obișnuită cu limita gestului. Iertare
astfel pentru demersurile însuflețirii.
Încrederea în gropi
putea să pară
până la întunecarea ochilor
mai degrabă un orizont pe rugină.
Un crin crescut în plămân, oho !
seamănă cu oglinda tăvălită în glasul
unei femei. Până unde însă zăpada
își păstrează numele bun
cuvintele, ca fluturii într-o cușcă
de fluturi, pulsează prin suflet,
paznici triști.