în loc să împrumut respir
din propriul meu sânge
și-mi încălzesc trupul cu nopți
adulmecându-mi ultimele senzații

pentru o singură clipă

mi-au mai rămas câteva
cu ele îmi scriu protestul
apoi scobesc în inimă
cu grijă
să nu fiu singur
desenez oameni
și-i trec prin
labirintul sufletului
cât mai aproape de Dumnezeu
gravez în sânge un chip
umplu ochii cu imagini
apoi încep să alerg

nu știu dacă prin asta
am comis vreun păcat
lipind de trup o bucată de viață
am mimat fericirea
măcar atât cât să pot
să mă strecor înăuntrul meu
să văd ce a mai rămas

recunosc la fel ca în fiecare an
toate trenurile de noapte
au deraiat în inima mea
dar nu știu de ce
pentru că
nu există diferențe
între o inimă și alta
cel puțin nu majore

ciudat și poate puțin umilitor
dar nu am o altă inimă la schimb
și nu-mi pot continua protestul
prin care umblă fericirea
cu mâinile legate la spate

tu, poți să-mi împrumuți inima ta
sau să îmi dai una la schimb?