Garoafe mor, însângerând grădina,
Încremenite în durerea lor,
În cer amurgul și-a topit lumina,
ÃŽn inimile noastre-a tuturor..

Avem nevoie de garoafe roșii,
De vrem ispita zorilor să vină,
Când sărutați de nopți, cântă cocoșii,
În tulburarea rustică, divină.

Cutremurați, de leneșele vise,
Trecând prin noi, doar amintiri deșarte,
Ieșim din scena nopții în culise,
Iubind nebun, cu sângerânde șoapte,

Și mor garoafele în noi nebune,
Încremenite în durerea lor,
În pașii ce desfac cărări prin lume,
Strivind mireasma florilor ce mor.

Și blestemați de ultime ispite,
Vom trece ziua drumul spre uitare,
Cu timpul ce gonește din copite,
Să se agațe-n cer, de Carul Mare.