A fost o vreme …
când nu te-am cunoscut;
Vremea privea la faptele tale
(iluzii, închipuiri, vise!)

se pierdea pe sine privindu-te.

Imaginația mea întoarsă către o altă lume:
o casă acoperită de nămeți, un bulgăre de om, la braț narcisele pe care mi le-ai dăruit într-o vară, un cățel alergând naiv prin zăpadă, mirosul de lemn verde și…
și noi care nu plecăm nicăieri!

Dar dincolo de cuvinte?

Privitor la cuvinte:
ele sunt altfel,
digerabile până la ultima silabă!
Mai spune-mi o dată cât îți sunt de dragă
și acest „îmi ești dragă“ il pot înțelege în mai multe feluri. Uite:

dragă,

îmi ești

dragă...

dragă!!!