E frig și se apropie dimineața. Nu lupt cu răul, sunt prea tăbăcit
de tristețea caișilor tăiați. Liniștea cu care privesc bețigașele plutitoare
lasă în mine frica de venirea ta neașteptată. Sunt gata să lupt
înainte de a adormi, dar nicio provocare nu ajunge până aici. Lupt
pentru tine, pentru negrul de fum cheltuit cu zgârcenie.
Mă retrag atunci când victoria mă năucește. Abia atunci văd
cât am pierdut dintr-o răsuflare și înțeleg că lucrurile îmi scot
la suprafață gândul. Apa ține minte rotirea constantă
și vidul rămas la plecarea ta subită. O beau cu aceeași sete
cu care mă lovesc de cuvinte, când sprijinul se retrage
și îngrop în grădină imaginea ta, pentru mai târziu,
când n-o va mai amenința lepădarea. Mă îmbrac încet
păstrând intactă căldura buzelor. Nu mă auzi, dar te porți
ca și cum ai asculta un îndemn venit de aproape. Și noi acum
suntem la sute de kilometri distanță dar e bine să ai spațiu
când iubești. Numărul nu calculează decât forța izbirii
de parapeți, când trupul este deja pe jumătate în pământ
și numai cântecul ce iese din el te ține în viață.