Mâhnirea m-a ascuns de viață.
Credea-voi oare că voi mai trăi?
De mă răstorn și cad pe gheață
Aievea vreau să simt că voi muri.

Aștept apoi lumina vieții dinainte
Și sper că eu găsesc cum să revin.
Văd umbra morții că mă vrea cuminte
Apoi încet Urma spre ea s-o țin.

Umbra pieirii m-a furat în taina.
E ceață deasă izvorâtă din pustiu,
Iar eu ca o săracă amărâtă pană
Străbat neantul către colțul viu.

Și greul a adus cu el finalul.
Fugită în păcat mi-e încă o viață.
Pentru că Irosind tăcerea, malul
Fierbând m-a aruncat tot mai în ceață.