nonvaloarea își acoperă ochii cu fard din epatare

îmi umplu stiloul și mă despart de călimara unui ceas
de scrisul netrebnic între două fumuri de țigară
și-mi sorb cu zgomot amărăciunea desenată
pe buza cănii de cafea

plec din timpul ce-i roșește obrazul tras
și respir în brațele unui apus trecut pe drum
dedus în mine cu rima unei cruci purtate
și râd pe margine de fondul nesătul

ce iarăși epatează

cade un cer dintr-o secvență în tabloul nud
închis în colț cu pârguitul său cercel
din curcubeul de cireșe amărui agățate
de rânjetul unui sătul

flămândul își așează un crâmpei de vers
în ramul fructului ce-și duce liniștit
valoarea.