Bătrânul îmbrăcat în negru,
Prosternat în fața crucii de lemn
A bisericii,
Curăță rând pe rând
Mormintele fără vârstă,
Le acoperă cu trandafiri bucolici.
Cu stele pe umeri,
Mantoul său aspru, greoi
Răspândește acest miros acru
De cal sălbatic,
Centenarul geme
Și întoarce spatele,
Ochii săi uscați, goi,
Când bocitoarele,
Cu capetele zgâlțâite între
Mâini,
Înconjură mortul descoperit.
Alungă muștele insolente,
Privește fără să le vadă
Chipurile celor vii...
Lungi aluviuni de lacrimi
Acoperă măștile alungite
De tristețe,
La apusul soarelui,
La punctul său de ruptură,
Când tot satul se-nchină
În sunet de fanfară,
Lângă groapa proaspătă
Abia deschisă…