și nimeni nu mai înțelege nimic
totul devine ascuns așa cum erau cărțile din pod în casa popii
casa nu mai e
numai o urmă de zid
probabil a ars într-o zi de vară
părăsisem de ani buni grădina și anotimpul
cu piersici coapte și pete de coacăze
și lucrurile devin tot mai complexe
te prind într-un năvod al faptelor în mijloc tot mai strâns

dar nu te înfurii și nu trântești doar taci cu gândul că o să se afle
cumva într-o variantă ușoară
și ataraxia apare pe un soundTrak diferit
pentru că totul devine liniște măcar un timp
cât să lași golul să lași urmele

te ridici ghemuind în tine o frică de altfel
apropii tavanul și sapi în el forme de viață
ipoteze despre prima depresie
vârsta la care începi să topești cuburi de gheață
se desprind creaturi dintr-un alt univers
balauri fără capete și colții cresc singuri îți sfârtecă fața

tu nu vrei să muști nu poți
din această călătorie
un du-te vino extatic între cărțile din pod și anotimpuri de copil răzgâiat
scorburi de viață, camere mici în care ai dragoste numai pentru o noapte