o masă de sticlă este tocmai bună când te desparți
nu poți da cu pumnul, privești irizările
strecurate prin urme de scrum
sau bolul cu andive tăiate mărunt
așa cum se taie și pofta de viață
dacă te izbește adevărul, un bocanc
intrând zdravăn în ce tot ai iubit, în legământ
și te ridici brusc
bolul se face țăndări, andivele sclipesc

un cadou, pachete-surpriză așezate
în același sertar
- light and short, always blue -
un ecran minuscul pe care se derulează
câte o mărturie pe secundă
iar tu ești tot lângă masă, numeri amprente
se văd tot mai clar, se înlănțuie

cineva parcă a dormit în tine un an, chiar doi
însă în somnul ăsta
a avut simțurile de veghe, a strâns
mult scrum, gesturi abia vizibile
a îndurat bocancii, noroiul, în muțenie
și în ultima dimineață
sub ochi avea trei suprafețe de sticlă, trei scene
la aceeași masă
în jurul aceluiași fascinant personaj
una singură și-a impus epilogul
când irizările de lumină s-au desprins
de măști, de mizeria din culise

nicio tragedie aici, domnilor, doar trădare
așa se întâmplă de când e dragostea



*****

(orice asemănare, din poezie sau din film, cu realitatea poate fi, sau nu, întâmplătoare. pentru fiecare din noi.)