În locuri blestemate, oameni blestemați își trăiesc ultimele clipe;
Pe sub genele lor se petrec orori numai de ei știute,
Medicul și popa zilnic dau chefuri,
Și zbârnăie ca apucații după o Tarantella
Printre leșuri și oameni în agonie,
Jupoaie tot ce se poate, de pe sărmanii samariteni,
Oglinda ochilor lor e veșnic închisă în față durerii
Și fericirii pentru sosirea reginei reginelor:
Moartea șleampătă, fățoasă spre distracția nebunilor,
și cu gândurile inundate de țicneli de epocă,…
În locuri blestemate, oameni blestemați
Se topesc și se scurg în pământul mâlos ,
fluorescent, mustind a nenorociri terestre,
Ca un iad blând și pământean
Pregătit ca pentru vecie
Unor spirite dăltuite în durere
Și facere de rău.
Doamne, deschide-ți brațele atotputernice,
Dă-le aripi, gătește-i ca pe niște îngeri ai durerii
Spre pildă celorlalți, din celălalt iad pământean,
Cel al îmbuibării și nerușinării,
Soldați ai mantrelor și manierelor de stradă!