ca orice om care se respectă
îmi așez pielea
cu destulă grijă
pe o budă din marmură
de aceeași nuanță a costumului
pe care îl port la înmormântări
părinții mei nu lipseau niciodată
de la astfel de festivități
iar acum
fiind unicul lor moștenitor
îi reprezint la toate ocaziile
de acest gen
și de fiecare dată
când se coboară sicriul în groapă
schițez câte-un zâmbet
moartea a devenit pentru mine
un motiv de descrețire
a frunții
exact ca o femeie grasă
dintr-un troleibuz
în care adulmecând mirosul
de benzină
și de oameni
îmi scriu numele pe aburii din geam
cu degetul arătător...