călare pe această după-amiază care pleacă târându-și mațele și ficatul pe lacul de nu-mă-uita larg deschis sprijinind cu brațele mele aceste două aripi sfărâmate în ritm de strigăte mă plimb când dintr-o dată țigara mi se răsucește ca o nebună pe deget și mă mușcă până la sânge