-Alo, e cineva acasă ?

Pășeam în sufletul pe care
Nu-l mai văzusem de –atâta timp,
Ca într-o casă părăsită
Sau, bănuiam doar,
ai cărei proprietari
erau plecați într-un concediu
în jurul lumii....

Pășeam în Sufletul Tău
Cu ușa de la intrare care, părea
Ca nu a fost încuiată niciodată
Și orice trecător ar fi putut
Să intre fără să bată cu degetul în ea...

Pe masa din hol
m-aștepta un bilețel de adio;
nu ai mai avut răbdare
să mă aștepți, să prinzi puteri
să mă poți ierta,
să prinzi cuvântul meu
în palma ta ca pe-un puf de păpădie
să-l bagi apoi,bucuroasă în sân
ca pe norocul ce ți-l doreai să
vină mai des la tine...
Sunt atât de singur în casa asta
Atât de mare, atât de frumoasă,
Atât de aproape de stradă...
Si-n ea, un bilețel pe care scrie
„M-am logodit cu prima stea
Care-a răsărit, undeva , pe lângă luna
Care ție-ți plăcea atât de mult !
Să nu mă cauți.Pe aici nu au străzi...”