în corpul meu strâmt nu mai încape somnul
se mișcă încontinuu tot soiul de fluide,
trec oameni, prieteni mai ales,
prin cele două jumătăți.
sunt tare disciplinați, fac șiruri,
dreaptastângadreaptastânga.

nu știu de ce sunt tulburați peste măsură
și îmi pun întrebări, dileme.
cel mai sympa e paramour -
mă ia în fiecare dimineață cu teoria jocurilor,
absurdul în filosofie și paradoxuri în artă.

eu tac, mă uit cum își expune perfect ideile,
iau în brațe o pernă, îl ascult și
îl las să răsfoiască, așa, zi după zi,
prin mintea mea ca prin biblioteca personală,
să aleagă în ordine aleatoare
titlul primelor douăzeci și patru de cărți,
cele care, ținute strâns în palme
de cei ce îmi bântuie corpul,
se pot citi invers, până la capăt.

după ele vom trăi, paramour, sau după cum
ne mișcăm unul prin celălalt
fără să ne agățăm, fără posedări efemere.