dimineața asta nu schimbă nimic

ești același aeroport spațios cu
duty free
și pistă aglomerată
din tine nu voi pleca niciodată ușor
decît cu o moarte în suflet
decolînd cu pleoapele strînse
unghii roase din carne
și centura vieții lipindu-mă de-un scaun electric
într-o numărătoare mereu
inversă



s-ar fi putut mult mai rău



aș fi putut rămîne suspendată
în spațiul traiectoriilor incerte
o amnezie
din care m-aș fi întors zîmbind tuturor
fără să știu de ce
un mănunchi de tendințe spre bine
în comă ireversibilă

desigur

aș fi putut alege calea de mijloc
sigură
pavată cu pietre de compromis solid
un cearșaf mototolit
și cîteva sticle goale
trăznind a realitate expirată

ori

aș fi putut să-mi pierd
cumpătul
direcția în sensul giratoriu
răbdarea
cel mai bun prieten
ultimul penny
primul gest de tandrețe
și momentul


nu


promit să nu desfac acest nod
e tonul continuu/ ascultat cu o speranță absurdă în
ziua de mîine