să te întorci în pustiu prin nisipul scrâșnind
sub călcătura tălpii goale să te întorci
pentru a te regăsi atunci când din tine
liniștea picură în stropi de noapte
să te întorci atunci când din tine se naște
drumul damascului
fără răspântii și semne de taină
ca un șarpe căruia i s-a furat mărul
predicând despre fața nevăzută și cea
nicicând văzută a poemului
să te întorci
în durere și tristețe să te întorci în
mintea mea ca o zăpadă
a mieilor de sacrificiu înspinând văzduhul
cu sunete roșii să te întorci
pentru a purcede la scrierea poemului de dragoste

manole o zidi pe ana!

eu în mine te voi zidi pentru a mă putea naște
catedrală a gândului văruită
cu cadavrele sunetelor fi-va aceasta
în care voi arde uleiuri și aromele tale de femeie
și tăcerea mea de dragoste și drumul-șarpe
pe care voi rătăci atunci când voi pleca în
căutarea ta
ca o inimă amputată te voi simți
când anotimpul umed și rece se va osifica în mine
îndemnându-mă la scrierea fără cuvinte
la scrierea
cu mine însumi care este nașterea din poem și
din mamă prea-curată.

icoană a gândului este poezia!