Chiar dacă tunete se aud prin cer
și lumea parcă plânge,
te aștept albind de dor
să vii semănând petale,
să sorbi din nori picăturile de ploaie.
Să simți adânc în răsărit
lumina care plânge,
să mă învelești cu ea
să-mi fie bine.
Să auzi glasuri de copii
prin ramurile vremii,
să te săruți cu stelele,
și cerul să-ți fie haină.
Să te aprinzi în întuneric,
din lună să iei puteri,
de ți-e sete de iubire
poți alege câte vrei.
Și dacă vii , nu te opri,
acum în răsărit de stele,
doar un popas să faci
și scurt să râzi la fericire.
Iar dacă auzi în larg
vapoarele cum strigă,
în valuri mari să nu te arunci,
mai bine ascultă
cum toarce timpul
cărările senine și umbrite.
Chiar dacă fulgere se scurg
și ura dă năvală,
privește astăzi trist
că mâine va fi soare.