bărbatul acela își joacă moartea de cincisprezece ani
îl urmăream aproape în fiecare dimineață
cum golea pumnii de cenușă strânsă din părul mamei

îl recunoșteam după mersul împiedicat de fantome

înainte de răsărit desprindea o patimă de pe rever
iubise desigur iubise și el balerine
păstra câte o reverență pentru orice copil
își simțea încă ruptura din stern

ciudat el nu se spăla niciodată în apele toamnei
de frică să nu prindă în sine larma furtunilor
să nu uite să-și închidă ochii

e cel mai iubit dintre absenți mamă îl las
oricum se duce să-și adoarmă liniile din palme
printre lespezi deja coborâte

și nu voi mai privi cum aruncă țigara în ploaie