Rădăcini de rai


Eu nu mai cred în iubire...
Ea este ca o suflare de vânt.
În șoaptele crucii mă cațăr târziu
și mor ca o umbră în bocetul apelor mele.

Eu nu mai cred în iubire...
Ciudată, amară și crudă aș spune.
Aproape tăcută, stelară lumină,
cu rădăcini de durere și brațe de zeu.

Moartea aceasta cu unghiuri captive
rarisim zbor de nereguli,
navigand prin altarul secundelor mele
și mor când palmele-ți ating obrazu-mi.

Disperată voința de nesomn
mă trimite în dor de corali si alge rebele
și totuși, pentru o clipă mă opresc s-o ascult
lăsând nepăsarea să-mi pătrundă sub gene.

Când pulsul inimii îi simte magia
prin izvoare-ancestrale smaralde zâmbesc,
iar salcia se scaldă-n cerneală.

Eu nu mai cred în iubire...
Dar la umbra ei mereu rătăcesc.
Iubesc în tăcere să-i las somnul lin
sub așternutul celest.

Iubind pur și simplu
am învățat să nu mai trăiesc.
Și mor înc-o moarte,
iubire să cresc.