melc-cotobelc
Melc-cotobelc!
lasă-mă să trec.
cochilia ta arămie,
de vrei,
dă-mi-o mie.
de nu vrei,
coarnele lungi
și subțiri
nu le mai scoate
printre trandafiri.
că eu,
vreau să plec,
departe de tine.
nu te mai vreau
lângă mine.
ești prea bătrân
și carapacea
ți-e precum
o piatră măcinată,
aruncată-n drum.
nu-mi vorbi,
de aur,
stele
și,
mărgele,
că eu,
n-am ce să fac
acum cu ele.
cum poți,
tu,
melc naiv
să mai visezi
că tu și eu
acum,
vom fi doi amorezi!