s-a întâmplat într-o zi oarecare era primăvară îmi amintesc limpede că se însera eram
singură și timpul se oprise pe vârfuri.
am rămas ascultând.
doar respirații calme
de muguri

ea a venit mi s-a culcușit la picioare nu mi-a cerut nici iertare nici milă.
cuvintele treceau în vârtej peste noi.
ca niște rândunele peste o apă încărunțită în albia ei.
atunci toată frica din mine s-a preschimbat într-un fuior violet s-a lipit de pereți
nu știu pe unde a părăsit încăperea.


ea aștepta lângă gleznele mele albă și tainică atunci m-am gândit că nici la Dumnezeu nu
ajungi până nu-i numeri ei toți licuricii din palme.

am adormit amândouă. eram mai subțire ca niciodată aș fi putut să pătrund în fiecare
fir de polen aș fi putut toarce din pietre mătase.

oameni creșteau în pântecul meu și se nășteau apoi transparenți.