Recunosc o pânză sprijinită de perete,
își întoarce un unghi spre aerul meu
expirat,colorat în mov chimic
copie desuetă a unui nor.
Merg rotund pe muchiile ei,
poate aud cum tună liniștea absolută
mi-a lăsat-o pictorul
să o ud la fiecare două zile.
Uleiul ei, volatil, mi-a lustruit nările,
s-a cazat dincolo de toate întrebările
pe care nu le-am pus,
timpul e scurt
casa peretelui cu pânză nu mai este.