El a fost câinele lui Dumnezeu;
lătra la noi cu dinți de argint
dar a murit, eheu!
și l-am găsit pe un câmp.

L-am spintecat de piele
de pielea pe care el n-o avea;
ore trei câte-și trele
l-am îmbucătățit tot așa.

Câine fără oase
câine fără carne
pe pietre luciose
l-am lătrat cu arme.

El a fost câinele lui Dumnezeu.
Nu avea nimic de animal în sine
decât numele său
și în burta numelui său pe mine.


* din ciclul "Nichita Stănescu- frumos
ca umbra unei idei", 1985