De-atâta sluj printre ghețari
cu fețe masculine,
am fugit unde musonul nu se-astâmpără.
Pașii au călcat ploile,
doar să-și cheme vărsarea în mare.
Am topit o pădure întreagă
într-un câmp de apă verde,
l-am găsit,
pomul meu cu 7 frunze.
Îi plâng gândurile
și-i port umbra peste carnea tare,
îmi înfig picioarele în rădăcinile lui
și gâtul mi se suie
pe creanga cea mai de sus,
să pot arunca privirile
dincolo de delta
unde mustește așteptarea.